Femeie
fiind și având ca zestre genetică și social-determinată un considerabil bagaj
emoțional, îmi îndrept atenția și consider o prioritate, crearea, în jurul meu,
a unui climat afectiv pozitiv. Prin cărțile Sfinților Părinți ai ortodoxiei am
întâlnit sintagma „odihnă sufletească” și mi-a rămas întipărită în minte. Încerc,
de fiecare dată când îmi aduc aminte, să pun pe câte o pernă moale pe cel drag
și obosit. Însă, om fiind, nu reușesc(de fiecare dată) să materializez ceea ce
mintea mea concepe. Apar momente când, chiar și în relația cu cei apropiați mie,
nu reușesc să aplanez polemici ivite din te miri ce afecte de moment sau
re-sentimente prăfuite de trecerea timpului. Regret, îmi pare rău, mă mâhnesc
și obosesc sentimental.
Îmi
caut resurse să trec peste și să merg mai departe; simt însă nevoia, și eu, de
un colț de pernă pentru a-mi întinde, pentru câteva minute, sufletul poticnit
în oboseala lumească. Gabriela
