Sfârşitul... lumii

                Se pare că a venit(din nou) vremea întrebărilor. Atât presa scrisă cât şi cea audio vizuală „excelează” prin contraziceri  şi preziceri exacte despre ceea ce va aduce viitorul: 21 decembrie sfârşitul lumii. Calculele „exacte” făcute de mari cercetători pământeni ne „ajută” să înţelegem că e cazul să tragem linie şi să ne trăim ultimele          săptămâni din viaţă.

              Acest, nu tocmai confortabil subiect, a ajuns să fie dezbătut în toate ungherele societăţii. Suprasaturaţi cu informaţii, oamenii încep să aibă vise şi închipuiri cum că ar trăi sfârşitul lumii. Unii îşi asuma chiar rolul de informatori ai Divinităţii, alţii se bucură că au avut şi ei şansa de a fi înştiinţaţi prin vis de capătul omenirii.

Uitându-mă în jur, ştiind că poporul român este recunoscut ca popor creştin, cunoscător al Scrierilor Sfinte şi trăitor al ortodoxiei, nu puţină îmi e mirarea văzând impacientarea oamenilor, încrederea acordată unor „zvonăraşi” cu scopuri subversive, neliniştea şi poate chiar obsesia care a pus stăpânire pe minţile şi  sufletele lor.

              E drept că se pot găsi explicaţii pentru această manifestare de docilitate, însă îmi e greu să cred că o simplă intenţie de manipulare a reuşit să subjuge atenţia unui întreg popor. Unde ne e oare capacitatea de discernere a informaţiei? Unde ne sunt grămezile de cunoştinţe adunate în atâţia şi atâţia ani? Pe unde ne-am ascuns caracterul nostru de dârz creştin?  (Sub, deasuprea, sau în profundul fond al mass-mediei...)

           Şi aşa ajungem să ne plecăm comportamental unora sau altora…

Apropos, o idee ce tare mi-a plăcut : Paulo Choelho „ce îţi aduce viitorul depinde, pe de-a-întregul de capacitatea ta de a iubi”.

Gabriela

Noua mea nepoţică

  Cea mai tânără nepoţică, Maria ... o fiinţă cu adevărat binecuvântată!!!

Cuvintele

         Accelerarea vieţii a produs multiple deformări ale socialului; una dintre zonele afectate de tumultul cotidian este şi cea a limbii române. Restrângând aria de exemplificare, m-aş opri la exprimarea sau vorbirea pe care fiecare om o foloseşte în fiecare zi.

          Mă întrebam câţi dintre noi mai acordă atenţie formei fondului exprimat prin cuvinte? Câţi din cei ca mine mai au timp să se gândească la esteticul şi eticul exprimării?

          Primii ani de şcoală au purtat în ghiozdănelul meu, un carneţel pe numele său „vocabular de expresii frumoase”. Erau câteva coli de hârtie în care fie epitet sau personificare, metaforă sau comparaţie, fiecare exprimare „deosebită” îşi găsea locul. Pauzele între orele de curs aduceau cu ele, inevitabil, „cântărirea” valorilor strânse de fiecare şcolar în aceste carneţele. Cred că era o metodă benefică de a ne face atenţi la esteticul limbii noastre româneşti.

          Adolescenţa a venit şi ea cu admiraţia faţă de operele marilor scriitori. Idei transpuse estetic în romane pe care de multe ori le citeai de dragul exprimărilor şi nu pentru profunzimea textului, au adus cu ele aprecierea faţă de armonia cuvintele româneşti.

          Anii au trecut însă. Lucrurile s-au îngrămădit să se întâmple. Am devenit grăbiţi şi dornici de a ne atinge scopurile. Exprimarea a rămas pe un plan secund, servind drept scară spre ţintă. Atenţia nu ni se mai îndreaptă spre bogăţia impresionantă a semanticii limbii române. Uităm să mai săpăm spre adâncul sensurilor iar trăirile noastre rămân la superficialitatea suprafeţei. 

Se pare că azi suntem departe de mai vorbi sensul cuvintelor…

Gabriela

dovada că se poate citi în orice condiţii...

Lectură la Marea Moartă

O hotărâre cu tupeu

          Răsfoind în memorie, mi-am amintit de unul dintre obiceiurile personale tare dragi mie: plimbatul din blog în blog. E drept că timpul nu e, în permanenţă, îngăduitor cu mine...însă se mai ivesc răgazuri. Tot cu plăcere îmi amintesc de încântarea pe care o aveam când întâlneam consecvenţă în postările de pe vre-un blog. Şi dacă mi s-au dăruit(indirect) , aproape zi de zi, idei în cuvinte şi nu numai, am hotărât (supunându-mi la vot mintea, inimioara şi propria voinţă) să mă provoc la scris în fiecare zi(sau...aproape în fiecare zi).

Aşadar...first day:

"Cicatricile sunt medalii gravate cu fier şi foc în carne(...),dovedind că omul de faţă este unul călit în luptă."(Manuscrisul găsit la Accra, Paulo Coelho). 

Momentele de restrişte ivite în viaţă, interminabilele lupte mai mult sau mai puţin acerbe, ne dăruiesc înţelepciune şi răbdare. Oftăm, ne supărăm şi ne mâhnim înfrânţi fiind. Şi, nu ne dăm seama că, de fapt, fiecare înfrângere este mai mult decât o victorie .Fiecare cicatrice este o dovadă grăitoare a unui dram de înţelepciune adăugat ca trofeu.

Bun venit îngăduinţă, recunoştinţă şi drag de viaţă!

Gabriela