În pas alergător a trecut şi primul an din căsnicie. Ştiu, cei care mă ştiţi mai bine şi aţi fost puţin atenţi la viaţa mea, veţi spune că adevărul e undeva la mijloc: da, a trecut un an de când, în fapt, m-am căsătorit pentru a doua oară. Dar revin şi spun: am împlinit un an de căsnicie.
Ştiu că mulţi dintre noi ne aruncăm în viaţă folosind ca scut propriul cap; de asemenea, sunt conştientă că trend-ul actual a marginalizat mariajele ocupându-se de idile trecătoare şi "specifice vârstei". Discuţiile cu amicii precum şi priveliştea socială tot acelaşi lucru mi-l dezvăluie : că nu mai e la modă a te căsători. O fi ...nu o fi..mai mult nu o fi decât o fi...cert e că eu mă declar ENTUZIASMATĂ de plăcerile unei căsnicii. Veţi spune că încă e prea tânără vremea ca entuziasmul meu să se fi spulberat. Nici pe departe nu e aşa! Drept vă mărturisesc că iubesc (alături de soţul meu unic) tot ce poate oferi o căsnicie: doi sau trei în loc de unul, împărţit, empatizat, zâmbit, plâns, bucurat, alergat, muncit, lenevit, vizionat, călătorit, gătit în doi şi nu de unul singur! E extraordinar să simţi gustul lecturii de pe buzele dragului tău, bărbiţa nerasă pe obraz, nerăbdarea în aşteptarea clipei unui prânz împreună, privirea fericită a reântâlnirii după 8 ore de muncă, micul dejun servit la telefon, discuţiile interminabile din serile prelungite...oh! şi câte altele!
În adolescenţa mea naivă, visam privind gesturile tandre şi ascultând cuvintele de drag din sânul unei familii trecute de a doua tinereţe şi îmi şopteam timid, ca pentru mine: aşa va fi şi căsnicia mea ! Şi uite cum, visele din adolescenţă capătă contur şi conţinut!
Gabriela
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu