Nu intenționam să mă opresc la Cărtărescu, dată fiind experiența, nu tocmai plăcută, trăită alături de cartea „ De ce iubim femeile?” Însă, într-o zi mohorâtă, la birou, neavând nicio altă carte la îndemână, mi-am încercat norocul. Iar acum recunosc: nu regret. Am râs, pe săturate, de una singură. Ba am mai și împărtășit altora, din umorul fin al autorului.
„Frumoasele străine” e un colaj de trei povestiri inspirate din „situaţii reale”. Totuşi „operă de ficţiune în mult mai mare măsură decât pare”, al cărei scop afirmat, în Prefață, de autor nu-i altul decât să stârnească râsul. Şi da, i-a reuşit de minune.
Prima dintre povestiri, cea care, de altfel, mi-a plăcut și cel mai mult, redă peripeţiile scriitorului după ce primeşte din Danemarca un plic cu antrax! Istorioara e savuroasă. Teama dusă la extrem, aruncarea plicului, recuperarea acestuia împreună cu blânda şi înţeleapta soţie Ioana, iar apoi aventura din sediul poliţiei, prilej de a portretiza satiric, prin locotenentul Văcărescu şi maiorul Ghilduş, micile mari defecte ale sistemului, nu te pot lăsa trist și imun la umorul lor.
Cea de-a treia povestire prezintă răspunsul lui Cărtărescu la invitația unui anume scriitor Ciubotaru de a merge la Bacău „pentru o lectură de versuri la Casa de Cultură locală”. Tânărul scriitor de 28 de ani are parte de cea mai înfometată drumeţie din viaţa lui. Gazdele sale, crème de la crème a peisajului literar băcăuan, sunt atât de preocupate să „întreţină” cum se cuvine celebritatea din Bucureşti (inclusiv cu o vizită nocturnă la crucea eroilor de la Mărăşeşti şi, mai târziu, la o tânără „fată faină”, care mai şi citeşte) încât nu-l bănuiesc de asemenea „vulgare nevoi ale burţii”.
Am lăsat la urmă călătoria autorului în Franța, experiență relatată în cea de a doua povestire. Recunosc, această a doua istorisire nu se ridică la nivelul umorului celorlalte două și chiar, puțin, m-a plictisit.
Mda...uneori stilul lui Cărtărescu captivează.
Gabriela
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu