Sfârşitul... lumii

                Se pare că a venit(din nou) vremea întrebărilor. Atât presa scrisă cât şi cea audio vizuală „excelează” prin contraziceri  şi preziceri exacte despre ceea ce va aduce viitorul: 21 decembrie sfârşitul lumii. Calculele „exacte” făcute de mari cercetători pământeni ne „ajută” să înţelegem că e cazul să tragem linie şi să ne trăim ultimele          săptămâni din viaţă.

              Acest, nu tocmai confortabil subiect, a ajuns să fie dezbătut în toate ungherele societăţii. Suprasaturaţi cu informaţii, oamenii încep să aibă vise şi închipuiri cum că ar trăi sfârşitul lumii. Unii îşi asuma chiar rolul de informatori ai Divinităţii, alţii se bucură că au avut şi ei şansa de a fi înştiinţaţi prin vis de capătul omenirii.

Uitându-mă în jur, ştiind că poporul român este recunoscut ca popor creştin, cunoscător al Scrierilor Sfinte şi trăitor al ortodoxiei, nu puţină îmi e mirarea văzând impacientarea oamenilor, încrederea acordată unor „zvonăraşi” cu scopuri subversive, neliniştea şi poate chiar obsesia care a pus stăpânire pe minţile şi  sufletele lor.

              E drept că se pot găsi explicaţii pentru această manifestare de docilitate, însă îmi e greu să cred că o simplă intenţie de manipulare a reuşit să subjuge atenţia unui întreg popor. Unde ne e oare capacitatea de discernere a informaţiei? Unde ne sunt grămezile de cunoştinţe adunate în atâţia şi atâţia ani? Pe unde ne-am ascuns caracterul nostru de dârz creştin?  (Sub, deasuprea, sau în profundul fond al mass-mediei...)

           Şi aşa ajungem să ne plecăm comportamental unora sau altora…

Apropos, o idee ce tare mi-a plăcut : Paulo Choelho „ce îţi aduce viitorul depinde, pe de-a-întregul de capacitatea ta de a iubi”.

Gabriela