Accelerarea vieţii a produs multiple deformări ale socialului; una dintre zonele afectate de tumultul cotidian este şi cea a limbii române. Restrângând aria de exemplificare, m-aş opri la exprimarea sau vorbirea pe care fiecare om o foloseşte în fiecare zi.
Mă întrebam câţi dintre noi mai acordă atenţie formei fondului exprimat prin cuvinte? Câţi din cei ca mine mai au timp să se gândească la esteticul şi eticul exprimării?
Primii ani de şcoală au purtat în ghiozdănelul meu, un carneţel pe numele său „vocabular de expresii frumoase”. Erau câteva coli de hârtie în care fie epitet sau personificare, metaforă sau comparaţie, fiecare exprimare „deosebită” îşi găsea locul. Pauzele între orele de curs aduceau cu ele, inevitabil, „cântărirea” valorilor strânse de fiecare şcolar în aceste carneţele. Cred că era o metodă benefică de a ne face atenţi la esteticul limbii noastre româneşti.
Adolescenţa a venit şi ea cu admiraţia faţă de operele marilor scriitori. Idei transpuse estetic în romane pe care de multe ori le citeai de dragul exprimărilor şi nu pentru profunzimea textului, au adus cu ele aprecierea faţă de armonia cuvintele româneşti.
Anii au trecut însă. Lucrurile s-au îngrămădit să se întâmple. Am devenit grăbiţi şi dornici de a ne atinge scopurile. Exprimarea a rămas pe un plan secund, servind drept scară spre ţintă. Atenţia nu ni se mai îndreaptă spre bogăţia impresionantă a semanticii limbii române. Uităm să mai săpăm spre adâncul sensurilor iar trăirile noastre rămân la superficialitatea suprafeţei.
Se pare că azi suntem departe de mai vorbi sensul cuvintelor…
Gabriela
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu