marți, 13 noiembrie 2012

O hotărâre cu tupeu

          Răsfoind în memorie, mi-am amintit de unul dintre obiceiurile personale tare dragi mie: plimbatul din blog în blog. E drept că timpul nu e, în permanenţă, îngăduitor cu mine...însă se mai ivesc răgazuri. Tot cu plăcere îmi amintesc de încântarea pe care o aveam când întâlneam consecvenţă în postările de pe vre-un blog. Şi dacă mi s-au dăruit(indirect) , aproape zi de zi, idei în cuvinte şi nu numai, am hotărât (supunându-mi la vot mintea, inimioara şi propria voinţă) să mă provoc la scris în fiecare zi(sau...aproape în fiecare zi).

Aşadar...first day:
"Cicatricile sunt medalii gravate cu fier şi foc în carne(...),dovedind că omul de faţă este unul călit în luptă."(Manuscrisul găsit la Accra, Paulo Coelho). 
Momentele de restrişte ivite în viaţă, interminabilele lupte mai mult sau mai puţin acerbe, ne dăruiesc înţelepciune şi răbdare. Oftăm, ne supărăm şi ne mâhnim înfrânţi fiind. Şi, nu ne dăm seama că, de fapt, fiecare înfrângere este mai mult decât o victorie .Fiecare cicatrice este o dovadă grăitoare a unui dram de înţelepciune adăugat ca trofeu.
Bun venit îngăduinţă, recunoştinţă şi drag de viaţă!

Gabriela

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu