Sunt clipe ce rămân veșnic în suflet. Sunt și oameni ce nu prididesc a te uimi prin dragoatea lor și jerta ce o fac de zi de zi. Când îți e mai greu și ți se pare că e plină lumea de răutate și indiferență, printre norii gri se întrevede raza dragostei. Acești oameni merită TOTUL. Acești oameni, ce trăiesc pentru a fi veșnic în slujba aproapelui, fac ca viața să capete sens. Atinși sufletește de un surâs de copil sau de un trandafir înbobocit, întristat de cel mai nesemnificativ necaz al aproapelui, întrupează ceea ce lăsat Dumnezeu mai frumos pe pământ.
.jpg)
Nu puține sunt momentele în care-mi pierd răbdarea sau îmi ies din pepeni. Și de cele mai multe ori, nejustificat. Orele trec greu uneori, iar necazurile copleșesc. Nu întârzie să apară, însă, GESTUL uimitor care preschimbă sfârșeala fizică și uneori psihică într-o adevărată bucurie și încântare. Te simți mic și nevrednic văzându-ți DUHOVNICUL, la ceas târziu(cu adevărat târziu) de seara, stând și povățuindu-și cu multă înțelepciune și răbdare fiii duhovnicești. După o zi lungă în care a mijlocit iertarea păcatelor a zeci de oameni, a slujit în Sfântul Altar, s-a îngrijit de pregătirile pentru Nașterea Domnului, stă la o povață cu creștinii ce-l caută neîntrerupt. Obosit, bolnav și slabit fizic, aș putea spune ajuns la capătul puterilor, are tăria de a mai asculta și chiar cânta câte o colindă, printre discuțile legate cu fiii săi. Și nu e singulară această zi; ca ea sunt alte zeci, sute și chiar mii, pentru că anii trec, iar Dândul e veșnic în slujba aproapelui.
Gabriela
Gabriela
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu