Adevărat este că familia e dată de bunul Dumnezeu, iar prieteniile sunt rodul stăruinței și interesului personal. M-am întrebat, adesea, de ce nu se poate transforma o relație de sânge, într-una de prietenie? De ce nu poți să faci din cumnat/cumnată, socru/soacră, nepot/nepoată cel mai bun prieten?
Supoziții ar fi câteva: nu poți obliga un străin să te aprecieze și chiar să ți se împrietenească, subiecții interacțiunilor ar fi prea diferiți și nu ar avea vreun interes comun, etc. În prietenie funcționează o normă a reciprocității, din fidelitate cred, normă care nu pare a avea aplicabilitate în relațiile de sânge. Și știm prea bine că ochii care nu se caută/nu se văd pășesc spre uitare iar sentimentele neîmpărtășite sunt luate de negura vremii.
Gabriela
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu